Noul Opel Grandland X este un fel de frate mai mare al modelului Opel Crossland X. Ambele modele crossover (CUV), complet noi, vor fi lansate în 2017 şi combină stilul unui SUV cu o dinamică de conducere exemplară. Stilul îmbină robusteţea cu eleganţa, iar conceptul de design interior asigură un nivel ridicat de confort şi versatilitate. Grandland X va extinde oferta vastă a mărcii Opel în clasa deosebit de populară a autovehiculelor compacte, alăturându-se modelului de succes Astra, desemnat Autovehiculul anului 2016 şi recent lansatului Zafira cu şapte locuri.
„Denumirea Opel Grandland X reflectă caracterul aventuros al unui autovehicul pregătit să descopere ceva nou în orice moment – atât în mediul urban, cât şi în cel rural. Noul nostru model crossover arată fantastic şi va atrage cu siguranţă noi clienţi pentru marca Opel”, a declarat Tina Müller, directorul de marketing al Opel.
Grandland X face parte din ofensiva de modele Opel, care prevede lansarea a 29 de modele noi în perioada 2016 – 2020. Noul CUV va intra pe o piaţă în creştere rapidă: într-un interval de zece ani, din 2007 până în 2017, cota autovehiculelor SUV/CUV pe piaţa europeană a crescut de la 7% la 20% din totalul autovehiculelor noi vândute. Opel Crossland X şi Opel Grandland X vor continua să susţină această creştere.
Opel Crossland X va pătrunde în segmentul B în primele şase luni ale anului 2017 – un segment în care MOKKA X, SUV-ul compact al mărcii Opel, a înregistrat deja vânzări de peste 600.000 de unităţi. Opel Grandland X va pătrunde în segmentul imediat superior începând din toamna anului 2017 – fiecare al cincilea autovehicul nou vândut în Europa aparţine clasei autovehiculelor compacte.